The Hunger Games: noul bestseller preferat de tineri

           Dacă stăm să judecăm după popularitatea de care se bucură în ultima perioadă, se poate spune că distopiile sunt noul negru. Și din păcate nu mă refer aici la Orwell sau Bradbury, cu maiestoasele lor 1984 sau Farenheit 451. Nu, distopiile care atrag atâția cititori în ziua de azi se încadrează în categoria young adult. De la Divergent, al Veronicai Roth, la Delirium-ul lui Lauren Oliver, tinerii mănâncă distopie pe pâine. Un fel de distopie hibridă, amestecată cu romantism, probleme parentale și pubertate. În fruntea lor? Suzanne Collins cu trilogia The Hunger Games.

            Acțiunea se petrece într-un timp nedefinit, pe teritoriul numit Panem, ridicat pe ruinele Americii de Nord. Acesta conține Capitolul, o metropolă plină de opulență, înconjurată de douăsprezece districte. Eroina noastră, Katniss Everdeen (kudos pentru nume), provine din Districtul 12, cel mai sărac. Anual, în Panem au loc Jocurile Foamei, o competiție până la moarte între 24 tineri aleși aleatoriu, câte doi din fiecare District. Când numele surorii sale este extras din urnă, Katniss se oferă voluntară pentru a o proteja. Astfel, ea pornește într-o aventură alături de Peeta, celălalt tânăr ales să reprezinte Districtul 12. După o perioadă de antrenamente în Capitol, jocurile încep, iar concurenții sunt nevoiți să ducă o luptă dificilă pentru supraviețuire, luptă care îi pune în situația de a se ucide între ei. Unul singur poate fi învingător. 

            The Hunger Games nu duce lipsă de originalitate sau de un fir epic interesant. Ba din contră, ideea în sine, subiectul, este o mină de aur. Aceasta nu este exploatată însă la adevăratul ei potențial. Problema cea mai mare a acestei cărți este scriitura. Și când spun scriitură mă refer la stilul arid, pe alocuri lipsit de profunzime de a expune a scriitoarei. Scene care ar trebui să sensibilizeze cititorul sunt expuse într-un mod cât se poate de simplist și sacadat. Eroina se aseamănă uneori cu un robot, despre care știm tot ce face dar care pare inuman prin lipsa reflexiei și a sentimentelor. 

            Cu toate acestea, The Hunger Games s-a bucurat de un succes răsunător în rândul tinerilor. Volumul a fost ecranizat, iar filmul a fost unul reușit. Superficialitatea lui Collins nu s-a transpus și pe micul ecran, Katniss dobândind astfel o dimensiune mult mai complexă. Mai mult, în scurt timp va apărea și continuarea, de la care multă lume se așteaptă să fie un succes în box office.

          

           The Hunger Games poate fi citită că o lectură ușoară și este recomandabilă celor care preferă un volum ridicat de acțiune. Totodată, cei care nu sunt deranjați de o scriitură lipsită de substrat pot găsi în acest volum o lectură interesantă, pe un subiect care iese din tipare și care are potențialul de a ține cititorul captivat.

Opera Naţională Română Timişoara

-->

 

De la înfiinţarea Operei şi până în prezent, s-au montat 187 de premiere, spectacole în care au evoluat artişti consacraţi din ţara şi din străinătate precum soprana Angela Gheorghiu, baritonul Petre Ştefănescu Goangă, tenorul Giuseppe Di Stefano, Toma Popescu, Illa Cazacu sau Elena Botez. În 1964 a avut loc în premieră prima transmisiune de televiziune a unei opere integrale, realizată de Radioteleviziunea Romană de atunci, spectacolul difuzat fiind “Bal mascat” de G.Verdi. De o atenţie specială s-a bucurat creaţia muzicală românească, aici având loc în premieră absolută operele "Michelangelo" de Alfred Mendelsohn (30 sept. 1968) şi "Măiastră" de Ovidiu Manole (1971).O premieră mondială a fost şi opera “Ibn Sina” de Michiel Borstlab,prima operă montată în Peninsula Arabă.

 Opera din Timişoara a fost înfiinţată prin Decret Regal, în 30 martie 1946 iar primul ei director a fost o celebră artistă în epocă, Aca de Barbu.Spectacolul inaugural a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera “Aida” de G.Verdi: “Iată visul nostru împlinit! Se deschid porţile acestui aşezământ de artă lirică, pentru a răspândi ca un far luminos arta cântatului şi a muzicii-citadelă culturală într-o provincie atât de înfrăţita cu muzica şi poezia.În acest Banat, care prin tradiţiile lui este îndreptăţit a avea o opera proprie, aici, în ţara cântatului unde de veacuri răsună melodiile duioase ale doinei româneşti”, a declarat Aca de Barbu în faţa publicului după încheierea spectacolului.

În primul deceniu de activitate au fost prezentate 42 de premiere în peste 2000 de spectacole. Sabin Drăgoi, compozitor şi folclorist român, aprecia în următorii termeni activitatea Operei: “Această instituţie, luptând fără preget cu greutăţiile inerte începutului şi-a justificat în cei zece ani de muncă necesitatea, pe de o parte prin activitatea desfăşurată şi foarte apreciată, pe de altă parte prin participarea setoasă, năvalnică, perseverentă a cetăţenilor care i-au aplaudat spectacolele cu entuziasm, ca la noi în Banat.” La iniţiativa marelui musician Nicolae Boboc, dirijor şi director al Operei în stagiunea 1968-1969 a avut loc prima ediţie a Festivalului “Timişoara Muzicala”, festival care are loc anual ajungând  în prezent la ediţia a XXXV-a.

La data de 24 septembrie 2004, Operei din Timişoara i s-a conferit titulatura de Naţională. E cel puţin ciudat că fost nevoie de 58 de ani de activitate pentru ca această instituţie să primească laurii de “Operă Naţională”. Mai mult, în acelasi sediu işi desfăşoară activitatea nu una, ci patru instituţii culturale: Teatrul National “Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat, Teatrul Maghiar “Csiky Gergely” şi Opera Romana. Din acest motiv, artiştii se confruntă cu lipsa spaţiului iar partajul scenei cu Teatrul Naţional le provoacă mari probleme de organizare cu efecte negative asupra cantităţii şi calităţii spectacolelor.

 Opera Romană, ca şi Teatrul Naţional, au fost până acum finanţate de Ministerul Culturii şi Cultelor, în momentul de faţă, cele două instituţii fiind subordonate Consiliului Judeţean Timiş, la fel ca şi Filarmonica de Stat „Banatul”. Începând  cu  anul 2000, la conducerea instituţiei a fost ales prin concurs maestrul Corneliu Murgu, tenor care a cântat pe cele mai importante scene ale lumii: Opera din Berlin, Paris, Londra şi multe altele.Acesta a încurajat debuturile în roluri a tinerilor solişti, oferindu-le posibilitatea de a se perfecţiona: „Îi sfătuiesc pe tineri să studieze cât mai mult şi să vină să-şi găsească un sens şi în operă, nu doar în muzica modernă de astăzi ". În prezent, pe scena Operei există un singur tenor, Cristian Balasescu  şi numai 14 solişti vocali rezidenţi, comparativ cu cei 45 existenţi în 1947.Din acest motiv, instituţia este nevoită să îşi desfăşoare majoritatea  spectacolelor  cu artişti colaboratori.

De-a lungul anilor, Opera din Timişoara a participat la festivaluri naţionale şi internaţionale precum :Wiener Fest Spiel în  Austria, Festivalul de Operă, Lecce în Italia sau Festivalul Internaţional "George Enescu" din Bucureşti.

În 1999, la editura Brumar din Timisoara a apărut cartea ,,S-a ridicat Cortina…Monografia  Operei  Române din Timişoara,50 de stagiuni” , de Rodica Giurgiu, care evidenţiaza activitatea Operei din ultima jumătate a secolului XX.

Sursa foto: http://www.ort.ro/